land for sale

- incepand de maine care de fapt se va dovedi un azi abia trecut in viitorul atat de fraged pe topoganul lui ce urca mai mult decat poate urca schimbam modificarea. placerile si bucuriile fac loc pariurilor, angajamentelor, planurilor si (…cum sa le mai spun) unor dovezi ce-si vor afla dar nu numai valoarea in paloarea unor tomnatice catorva zeci de zile. punem blogul la treaba si rolul acestei insemnari este (poate) in/un loc de scuza. de maine nu veti mai da (legand clickul vostru de pe paginile “nostru”) nici de genti, nici de parfumuri, de vreo cosmetica sau vreun chip mai mult au mai putin cioplit ci veti ajunge (din pacate pentru unii, din fericire pentru unul singur – nu, nu e vorba de mine!) in aceasta pagina. am blocat pagina initiala ca sa nu fiu nevoit sa ma deloghez si sa semnez altfel de fiecare data si cu  aceasta mica diferenta completam aceeasi sfera de bucurii si interese, dusmanii dar nu perverse cu care v-am si ne-am obisnuit. am sa va tin (cum pot eu la curent) cu noutatile (detalii, persoana de contact, conditii, sume extravagante de sau in/cu bani, vedem noi…) si de restul sa fim sanatosi.

da’ mă; Mado sunt pentru cei mai multi, pentru cei mai noi… vedem noi cum ne cunoastem! nu o sa fie o pagina de postari zilnice si/sau multizilnice dar o sa fie refugiul nostru pentru cele mai noi detalii si eventuale angajamente. pot sa va spun doar atat: e pe bani, comisionul e ca si garantat la realizarea tranzactiei si chiar e pe bune! 

adicatelea ce facem noi aici neconjuctivand cu vorbele noastre de pe alte meleaguri. ar fi cam asa daca nu ma gandesc prea bine: din vorba’n vorba si din om in om, mai in gluma si de ce nu deloc neserios cineva imi spune ca daca vreau sa vad cat de greu este vanzi ceva, sa convingi pe cineva sa cumpere un ceva, sa incerc cu un TRn. zilele au trecut si s-au asternut peste pleoapa timpului, zadarnicind planurile celor de la CERN de a strica lumea moderna si daca tot vine vorba de un sfarsit cum sa nu ne gandim la un nou inceput. asa ca tocmai plamadim o lume noua, unii spun ca e o joaca, altii chiar cred (fericitii) si cum TOTUL este un joc ne-am asternut pe prispa gandurilor si stragem randul din spate catre cel din fata (acelasi), impungand la baioneta lunetistul spiritului materializand nefizicului; pe scurt: vand teren (ca tot nu este al meu).

impaturit precum un anyon  ma rasucesc in jurul axei proprii nu ca un Moebius precum nu sunt ci 720 de grade doar ca sa dovedesc ca nu este suficient a ma de’paturi de doua ori a cate 360 de grade ca sa ma cunosti, nici nu caut sa ma asigur in necunostinta cauzalist nedovedita ca m-am intos de unde am plecat doar ca s-o iau de la un nou inceput. eu caut doar un punct (nedefinit dar…) de referinta din care sa admir (chiar fara sa mi va laud) ordinea in haos.  daca spatiul poseda mai multe impaturiri energetice decat ne putem noi imagina de ce nu as putea sa ma manifest si eu precum o bucatica de participiu (de) netrecut ce-i sunt. parlamanetar (ne)numit au nu ales sunt pentru cei care vor intra in raza noastra cercuiti de cuadratura rotofeiului pe vina unui dreptunghi de  asta data, caci cum altfel putea mai bine sa (ne) arate un pogon cat trei alti semeni, nascut fara de asemanare.

acum ca v-am facut cunostinta si banuiti macar drum de acces v-am deschis au nu doar cale spre ceeca ce va fi sa fie vedeta noastra. o bucata de pamant ajuns la maturitate colectiva si care intrunind conditii de asemanare in ceeace priveste ganduri, sperantele, idealuri dar mai ale dorintele celor doi investitori, si-a pus in cap (era sa spun… mintea) sa-si caute petitori.

 

pe cand Bucurestii se inghesuie unii in altul si cesta de pe urma la randu-i stropsind cativa din jurui doar pentru a mai face rost de 3 mp noi sale masini in parcarea din fruntea blocului, fara sa amagesc privesc spre Nord si-mi spun ca Tartasesti ar putea sa fie alegerea batand calea catre o perfectiune abia imaginata pe cat de neatinsa.
drumul ce ne scoate din nebunie aceasta de Bucuresti pe care-l adoram de-l sufocam (precum niste moase prea dornice ) impresioneaza la prima, la a doua, la a 3-a si a nnN’a atingere a pedalei. nu tu aglomeratia de pe DN1, asfalt bun si proaspat (ca sa nu-i spun nou),  ruda cu autostrada nenascuta de zeci de ani prin Romania il face scuarul care desi numai vegetarian drept nu trece, carnivor nu se poate cuvine a spune iar ominvor ramane la discretia omanenilor (drept termen), care trece drept beton nearmat in luptele dinte metodele de alimentatie agreate. astfel mi-am amintit pana si eu ca scuarul este betonat. lucru rar desi-i drept bun pe strazile noastre’i Românii. de pe langa Scanteia cu noi idei de pleci sau Casa Presei de o recunosti si aburci pe drumul catre casa sunt km 25 , minute sunt vreo 15-20 dupa ce iesi pe drumul din Chitila; timp in care autobuzul preferat troleului ramans fara furca sus sau tramvaiului ce a blocat sina’ceea celebra ce a muscat din benzile soferilor, oferindu-le prilej, motiv chiar bucurii de… la unii catre altii. satui de atatea cunostintinte noi in fiecare zi, experiente de trafic sufocand vei agrea drumul prin pesajul permanet schimbator printre cele desosebite de noi dintre anotimpuri.

din DN7 ar mai fi vreo 900 de metri si ai gasit locul de finantare ale noi tale afaceri, vedeta noastra, terenul acesta atat de intravilan pe cate poate fi, la fel de construibil pe cat poate altcineva cere, dotat de la mama natura comunala cu utilitati actuale (unii spun ca si viitoare; se lucreaza!): gaze si lumina.   

vedere de ansamblu a ceeca urmeaza a fi notat: tocmai am citit.

acum de e cunoastem mai bine (ca sa nu spunem – cat de cat) sa vedem cum stam la fata locului.

 

asta fu localitatea si dupa prezentarile  curtoazizist protocolare completam C.V.-ul.  

fiinta noastra e o lungana (de putem si uite ca reusiram s-o spunem pe care vreun inteles) si tinta noastra-i localizata pe undeva prin zona mediana, mijloc, talie am putea spune (‘na ca ma repet), adecatelea pe undeva intre bust si solduri. apai cum sa punem noi localitatea cu princina pe picioare; aista-i treaba de consiliu local dar daca tot o gasiram ce sa facem… sa incercam.

daca vii de la Bucuresti, mergi pe mana social democratilor daca te gandesti ca uneori mai trebuie sa te si intorci spre Bucuresti apoi doar de liberali trebuie sa te tii ca altii desi poate la fel de seriosi (ca doar nu era sa spun ne’…) mai sunt batand la portile Raiului neParlamentar, numa’ ca nu stiu a se hotara de care din cele doua porti sa se fereasca: de cea care bate spre dreapta sau cea care tocmai spre stanga inclina.

despre ce vorbeam?  

despre teren; asa. 

pe partea cu princina (cam  pe unde Politia are salas bine venit) la o lungime de brat (daca ne tinem inca de imaginea unei fiinte cei drept destul de inalta) batem spre un loc linistit care cu ochii atintiti mental inspre privirile noastre, cei cautatori (deloc iscoditori) in ale imobiliarelor virtuale ne face cu ochiul. sa privim mai d’aproape

cam pe aici ar trebui sa fie si (culmea) chiar se gaseste terenul cu pricina; 900 de metri (cum spuneam ceva mai dreme)  de la DN7,  batuti pe muchea kilometrajului bordului masinii de secerat asfaltul caci cum altfel putem discuta de confort daca nu pe un drum asfaltat si nu in graba, nu in pripa si asa cum ii sta bine unui drum pentru un trafic ocazional, recreativ, rezidential ar spune specialistii, neglijand aspectul inspirat de voluntarii in ale noii oranduiri lingvistice si intelegand rezidential doar “zona de lucuit” au nu pedepse de locatii cu lachei la portile cartierului si lacate la cele ale sufletului.

pamant, pamant, pamant…  ingropat (doar) devii sfant. unii spun ca d’acolo ne-am ivi, altii cred ca acolo am izbavi, cert este ca toti mergem intr-o vizita muta, placuta sau nu e greu de dibuit cat cei care dospesc amintirle stinsi nu vor sa se intoarca pentru a ne spune. altceva e sigur; multi ne dorim in viata pamanutl nostru, particica noastra de lume, pamantul de/din pamant, alea din Calea lui Lactee, bucatica intima de Univers propriu necunoscut cunostintelor cunoscutilor nostrii. intima, intima dar s-o vada si altii caci altfel cum am putea manifesta stiinta noastra de a arata lumii ce avem. parca nu reusim a ne bucura deplin daca nu strapungem platosa altora, nu stricam alergii in reactii, nu percepem bucurii (mai mult sau deloc putin ) false ale prietenilor (buni au foarte buni) doar pentru ca de dusmani nu vrem a vorbi, ei existand doar in manuale de agricultura a sufletului , de botanica sentimentelor, de biologia psihologica a perceptelor noastre nepamantene, manuale de politica intelegrii dar mai ales a deslusirii neintelegrilor noastre umane.

sa ne bucuram (deci… fara deci) de dar mai ales pentru cei care au, isi doresc si mai ales or sa aiba bucata lor de univers, malebil si transformabil precum coca mamicilor pe vatra bunicilor. taranul roman tine la pamantul lui precum la familie. si atunci de ca il vinzi; ar fi’ntrebarea. lumea se schimba si oamenii cresc, se maturizeaza, uneori imbatranesc si uimiti cat de repede cresc copii vecinilor realizeaza cateodata ca frunzele mai si cad; uneori chiar verzi. copii trag de parinti, au propriile interese de la o varsta, altii vor sa se mute (din localitate, din tara, de la munte la mare sa uinvers, din loc in loc sau pur si simplu….), alti au nevoie de bani (parca si banul pune alt pret pe oameni uneori si nici ca sti cine de cine are nevoie dar mai ale spentru ce?!!!). asta si cu tranzactiile aistea atat de mobil’imobiliare.

acum ca spectatorii au venit si linistea de dupa ridicarea cortinei asupreste urechea noastra interna ar trebui sa apara acotorul nostru principal si sa ne povesteasca “ce si cum”.

ce sa spuna terenul despre el insusi. ca-i o palma de paman nici inalta nici subtire, nici prea grasa, nici inalta, ca-i o bucata mai mica dar nici mare; depinde de ochiul sub care-i privita. sa-l lasa sa-si spuna tacerea? unii ar spune ca si tacerea-i un raspuns dar cum sa oprimam noi un actor in cautari cand nu stiu sa-i apreciem tacerea. il tot asociem cu una, cand cu alta. ii cautam nod in papura si utilitati pana gasim una ce-i lipseste, unde-i apa, unde-i gazul, trece cablul de curent electric, sunt conducte subterane sau fire de inalta ternsiune peste, care este nivelul de inaltime acceptat in zona, drum de acces este, cat de departe de de ultima casa ori nu se poate mai departe (mie-mi place sa fiu mai singur), cat de departe este de centrul detestat in adoratia noastra al Bucurestilor si tot asa de parca nici n-ar exista terenul. la fel cum noi suntem, existam, ne defnim existenta raportandu-ne la ceilalti prin faltele noastre asa si el (terenul) nu poate exista decat intr-un asnamblu de uneltiri, cicatrici, stricaciuni (as putea spune) pe care le aducem naturii dar fara de care nu ne putem defini existenta, prea multi printre noi. resucit pe toate fetele, aspectele ca un model pozand pentru o prezentare fashion, am intrat pana sub fusta terenului si am scos pentru revistele de scandal o imagine furata in cadere de operatorul nostru care acum se afala internat pe o insula in marea caraibelor sub tratament intensiv local (facut de localnice) recompensatoriu.

rasariturile sunt la fel dar mai frumoase atunci cand esti la casa ta, asfintiul pe care nu-l prinzi niciodata va bucura macar copii tai care te vot trage de maneca sau iti vor trimite JPEG-uri pe telefonul mobil 3G ca sa-ti aminteasca din nou ca stai prea mult la job dar putin vor intelege ca rumul tau dureaza atat dem ult doar pentru ca portiune de sosea de la iesirea din bucuresti pana in tartasesti (mai ales prin padure) face toti banii din jumatate de lume.

probabil ca cei care pot cumpara azi un astfel de teren nu stau noapte sa citeasca bloguri pe weblog, poate ca incercarea mea va avea sorti de izbanda si cat de curand textul nu-si va mai avea rostul, nu va mai fi de actualitate, posibil sa fi exagerat cu sentimentalisme pamantene legate de un simplu pamantiu tern teren, altii n-or sa doreasca a intelege ce poate fi atragator in a scrie atat despre tarana asta ca doar nu e o femeie, poze scandaloase nu ne-ai pus,cu cine sa votam nu ne-ai spus, preturile tot au crescut,  particula lui Dumnezeu n-ai gasit-o, cuvinte si expresii deocheate nu stii a folosi,  nimeni nu se cearta cu ceilalti, la stirile de la ora5 (17.00) nu te-au dat, trafic tot n-ai; nu mai bine contactai o agentie imobiliara?

raspunsul meu prea simplu: ai mai citit, s-a mai facut asa ceva..